În urmă cu 80 ani, la ordinul criminalului în masă Iosif Stalin, NKVD-ul a organizat deportarea kalmâcilor. Operațiunea ”Ulusî”, un amplu genocid

Autoritățile sovietice și-au justificat genocidul prin faptul că, din pricina ocupației germane a Kalmâkiei, în rândul populației locale ar fi existat mulți sabotori și colaboratori (fără însă a exista dovezi clare în acest sens). Printre formațiunile de trupe naționale constituite de autoritățile sovietice în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, în noiembrie 1941, a existat și o divizie Kalmâcă - Divizia 110 de cavalerie. Aceasta a avut o oarecare eficiență în prima perioadă a războiului, în ceea ce privește apărarea Caucazului și a Donului, dar în vara anului 1942, când germanii au capturat Rostovul și au lichidat divizia rămasă izolată, s-au înregistrat, cum era de așteptat, cazuri de dezertări. 

În același timp, la Berlin a fost înființat așa-numitul Comitet Național Kalmâk, un fel de guvern în exil format din câțiva kalmâci izolați care au reușit să se evacueze în Germania, în urma acestui gest, practic toți kalmâcii (Stalin aplicând din nou, binecunoscuta tactică a generalizării unor cazuri izolate pentru a-și motiva purificările etnice) au fost catalogați drept “aliați” ai Reich-ului în lupta împotriva bolșevicilor. Astfel, kalmâcii au devenit o ”națiune trădătoare”, care ar fi trebuit să fie evacuată, divizată și complet lipsită de autonomie național-culturală, așa cum sublinia propaganda sovietică, pentru totdeauna. 

Conform jurnalistului rus Dmitrii Bavârin, violența și represiunea autorităților sovietice împotriva kalmâcilor era echivalentă cu cea a naziștilor față de evrei. Autoritățile sovietice i-au reprimat pe toți kalmâcii, inclusiv pe cei care primiseră ordinele de luptă și medaliile de eroi ai URSS. Este la fel de interesant că propaganda sovietică a ținut să-și amintească mai ales de cei câțiva colaboraționiști ai naziștilor, dar a trecut cu vederea sute de kalmâci care au opus rezistență, inclusiv armată, naziștilor. 

Pentru a fi deportați, unii kalmâcii au fost chiar rechemați de pe front (deși luptau alături de sovietici), doar câteva mii dintre ei reușind ”să parcurgă tot războiul”, însă fiind deportați imediat ce acesta s-a terminat – detalii AICI.  

La 27 decembrie 1943, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret privind lichidarea "Republicii Autonome Sovietice Socialiste Kalmâkia" (o născocire a ocupanților ruși). Teritoriul acesteia a fost împărțit între regiunea Stavropol, regiunea Stalingrad, și regiunea Astrakhan, creată în aceeași zi (din 1928 până atunci, fostul centru provincial Astrakhan fusese subordonat regiunii Stalingrad). Acest lucru însemna că Rusia genocidară nu doar că distrugea orice formă minimă de autonomie de care se mai bucura poporul kalmâc, dar îi fărâmița și-i împărțea teritoriile istorice pe care acesta s-a format.

Deportarea

A doua zi a început deportarea. Operațiunea a fost pusă în practică de către al treilea regiment de pușcași motorizați al NKVD, care îi deportase anterior pe cerchezi. Operațiunea a fost condusă de generalul-maior Markeev, șeful UNKVD în regiunea Ivanovo. În două zile, aproximativ trei mii de ofițeri NKVD au desfășurat o operațiune de deportare forțată a populației kalmâce în zone îndepărtate din teritoriile Altai și Krasnoyarsk, regiunile Omsk, Novosibirsk și Tiumen. În prima etapă a operațiunii ”Ulusî” au fost formate 46 de eșaloane, care au scos din Kalmâkia peste 93.000 de persoane nevinovate, inclusiv femei, bătrâni și copii, deci, în marea lor majoritate, simpli civili.

(Sursa ilustrației: Oleg Othonov / Facebook) 

Deportarea a avut loc în toiul iernii, iar vagoanele în care erau transportați reprimații nu erau deloc încălzite. De fapt, erau vagoane pentru animale. Mulți au murit pe drum în chinuri groaznice. 

După încheierea operațiunii, în locurile unde au fost comasați deportații au izbucnit epidemii, acestea fiind cauzate de condițiile inumane de trai, care au făcut, de asemenea, multe victime. Represiunea împotriva kalmâcilor, care a avut o motivație etnică, nu s-a limitat doar la deportări: deja în noile lor ,,locuri de reședință” (adică barăci împuțite), mulți au fost arestați și acuzați de așa-zisă ”propagandă antisovietică” (pentru simplul fapt că vorbeau în limba lor și nu-și uitau tradițiile materne kalmâce). 

Situația kalmâcilor după îndelungatele represiuni rusești. Cum au redesenat sovieticii granițele unor popoare pentru a le stăpâni mai ușor

Consecințele deportărilor și purificărilor etnice se resimt la kalmâci până în prezent. După cum remarcă lingvistul Vlada Baranova, mulți kalmâci care trăiesc în orașe și în așezări mari nu stăpânesc sau stăpânesc foarte puțin sau deloc limba lor maternă, kalmâca. Rezultatele studiilor sociolingvistice arată că trecerea în masă a kalmâcilor la limba rusă se datorează în mare parte perioadei de deportare - îndepărtați cu forța din țara lor natală în așezări străine din punct de vedere cultural și lingvistic, în hăurile Siberia, mulți kalmâci din generația războiului nu au putut să transmită copiilor cunoștințele limbii materne, nici măcar la nivelul elementatr.

Potrivit activistului și avocatului kalmâc Davur Dorjiev, deportarea a afectat nu numai conservarea limbii și culturii kalmâce, ci și demografia – explicabil, rata natalității a fost extrem de scăzută în zonele de deportare și nu și-a revenit nici până în prezent. Dorjiev remarcă faptul că în 1991 Rusia a adoptat o lege privind reabilitarea popoarelor reprimate, care asimilează deportarea cu genocidul, dar nu crede că aceasta a restabilit dreptatea istorică în privința poporului kalmâc. 

Referindu-se la conflictul teritorial generat artificial de sovietici, după principiul ”divide et impera”, atunci când au transferat câteva teritorii istorice aparținând dintotdeauna kalmâcilor către regiunea Astrahan, Dorjiev a declarat: ”O parte semnificativă a teritoriilor istorice ale kalmâcilor nu au fost returnate Kalmâciei atunci când aceasta a fost reconstituită după reabilitare. Multe zone vechi, nomade și sate fondate de kalmâci fac încă parte din alte regiuni, non-kalmâce. Cred că ar trebui să fim consecvenți: să transferăm înapoi zonele Dolbansky și Privolzhsky către Republica Kalmâcia și să închidem această problemă, creată în mod artificial de bolșevici", consideră Dorjiev.

Pentru cei care vor să aprofundeze subiectul, mai multe detalii AICI, AICI și AICI. 

AICI mai multe detalii despre conflictul teritorial generat în mod artificial de bolșevici, prin redesenarea granițelor între Kalmâcia și Astrahan.